Are you 18 years old or above?
Mitru Moț - creat cu un patos intens bine decantat de către Ilarion Ciobanu - rămâne un personaj emblematic pentru cinematografia românească. Și nu doar pentru că este primul film realizat în cinemascop și a cucerit Medalia de argint la Festivalul Internațional de la Moscova (1961).
Dramă
Pe Dunăre, în apropiere de Galaţi, o ambarcaţiune încărcată până la refuz cu azotat de amoniu ia foc. Un bărbat acţionează prompt şi eficace pentru evitarea exploziei şi salvarea oraşului...
Povestea reală a nunții a doi tineri dintr-un sat din România anului 1953 O echipă de jurnaliști de la Paramedia ajunge într-o comună izolată în căutarea unor povești paranormale despre care să facă un film. Ziariștii sunt întâmpinați de primarul Valentin Gogonea, care le servește pe post de ghid. El le spune că acolo a fost un sat pe care comuniștii l-au ras de pe fața pământului și au construit o fabrică în loc. Fabrica este astăzi în ruină, iar ziariștii văd printre zidurile rămase încă în picioare femei îmbrăcate în negru cu lumânări în mâini și o fată îmbrăcată în mireasă și cu o coroană de flori pe cap. Surprins de cele văzute, Băboi îi cere primarului să-i explice care este povestea satului. În primăvara anului 1953 doi tineri din acel sat - Iancu și Mara - au hotărât să se căsătorească. Iancu se iubise înainte cu Smaranda, fiica Mutului, pe care a părăsit-o apoi. Fata înnebunise și începuse să umble pe ulițele satului și prin pădure în rochie de mireasă și cu o cunună de flori pe cap. Tatăl Marei, Grigore Așchie și tatăl lui Iancu, Haralamb Vrabie, stabilesc ca nunta să aibă loc în joia de dinaintea începerii Postului Mare din săptămâna următoare. Satul este condus de un sfat popular în frunte cu comunistul Voicu Gogonea. În apropierea satului se află cantonată o unitate sovietică de tancuri. Din cauza izolării sale, satul nu este electrificat. Cu toate acestea, cu ajutorul inventatorului Coriolan, instructorul cultural Sandu Praștie de la Comitetul Județean de Partid le proiectează sătenilor în acea sâmbătă un film propagandistic. În ziua următoare prin sat trece un circ ambulant. Smaranda este găsită violată și ucisă în pădure, având în mână o decorație militară sovietică. Ea este înmormântată, dar invitații la parastasul de după înmormântare o văd pe decedată în pragul ușii. Speriindu-se, o femeie scapă cănile cu vin. Participanții la parastas dau fuga la cimitir, dezgroapă sicriul și o găsesc pe Smaranda cu picioarele pătate de vin roșu. Joia are loc nunta Marei cu Iancu. În ziua nunții, Gogonea vine la locul nunții cu tovarășul Dumitru Păstaie de la Comitetul Județean de Partid și cu căpitanul Vladimir Bezimialnîi, comandantul Diviziei a IV-a Sovietice cantonată în apropierea satului, și-i anunță pe nuntași că în noaptea trecută a murit Iosif Visarionovici Stalin, conducătorul URSS, și au fost decretate șapte zile de doliu internațional în care sunt interzise toate manifestările cu caracter popular (nuntă, înmormântare, meci de fotbal etc.). Ofițerul rus îi anunță pe nuntași că au o oră la dispoziție pentru a elibera locul, în caz contrar vor fi deferiți justiției și judecați în regim de urgență pentru înaltă trădare. Nunta nu poate fi amânată totuși pentru că părinții mirilor tăiaseră patru porci și doi viței, iar mâncarea s-ar strica în șapte zile. Mesele sunt strânse, iar nuntașii pleacă. Totuși, după ce se înserează, nuntașii vin pe furiș în casa socrului mic pentru a-și continua petrecerea. Festivitatea se transformă într-o nuntă mută. Ferestrele sunt acoperite cu draperii groase, sticlele și paharele sunt învelite în cârpe pentru a nu face zgomot, copiii sunt legați la gură pentru a nu face gălăgie, lăutarii mimează muzica, cucul care iese din ceasul cu cuc este strâns de gât de către socrul mic, nuntașii vorbesc în șoaptă și prin „telefonul fără fir". Tragicul situației o face pe mireasă să izbucnească în plâns, probabil gândindu-se că nu așa își imaginase ea ziua în care va deveni soție. Înduplecat de tristețea ficei sale, socrul mic dă poruncă tuturor să înceapă petrecerea în adevăratul sens al cuvântului. Nuntașii încep să danseze și să chiuie, iar după câtva timp casa începe să se cutremure și prin pereți pătrunde țeava unui tanc sovietic. Soldații ruși întră în casă, împușcându-l pe socrul mic și luându-i cu ei pe ceilalți bărbați. Președintele Sfatului Popular a fost împușcat a doua zi, iar fiul său, Gogonică, actualul primar, a rămas singurul bărbat într-un sat de văduve. Potrivit scenariului, nuntașii au fost deportați în Siberia, de unde mirele s-a întors după 13 ani, doar ca să moară. Filmul se încheie cu echipa de filmare de la Paramedia venită în acest sat pentru a găsi o poveste paranormală. Aceștia vor să îi ia un interviu unei bătrâne, care se dovedește a fi chiar Mara, mireasa care a avut parte de o nuntă mută. Un film de Horaţiu Mălăele
Intr-o fabrica de tesaturi, responsabilul cultural se indragosteste de o dactilografa. Pentru a creste in ochii ei, se da drept prieten al unui faimos compozitor a carui opereta urma sa fie jucata de brigada artistica a intreprinderii. Dactilografa, o femeie inculta, vede insa in acesta doar un mijloc de a ajunge protejata unei persoane influente.
Comedie
Destinul unui om obișnuit și onest intrat, fără voie, în malaxorul electoral al vieții politice românești interbelice, care-l manipulează aducându-l în starea de victimă. Ecranizare dupa piesa cu acelasi nume de Tudor Musatescu. Admirator al operei caragialiene, Tudor Mușatescu reia subiectul vieții politice românești din perioada interbelică. Cu “Titanic-Vals” (1932), Mușatescu a marcat un moment important în literatura noastră (1932), moment care venea să ridice prestigiul dramaturgiei naționale și să atragă interesul publicului pentru repertoriul românesc. O frescă a provinciei autohtone aflată în fierberea campaniei electorale parlamentare. Autorul urmărește destinul unui om obișnuit și onest (Spirache Necșulescu), funcționar modest la prefectură, om cu familie grea. O neașteptată moștenire de 50 de milioane de lei îl aruncă pe un traseu de destin, la care nu gândise niciodată. Împotriva propriei voințe, omul se vede antrenat în manevrele politicianiste locale. Autorul îl antreneazǎ pe blândul si onestul Spirache într-o rotație existențială de 180 de grade față de vechiul său fel de trai. Protipendada politică a urbei, dar și familia sa mânată de interese meschine, egoiste, animată de o uriașă dorință de parvenire îl presează să intre în politică pentru un post de deputat. Obligat să țină un discurs politic, în stilul demagogic obișnuit în asemenea împrejurări, Spirache spune de la balconul Primăriei, cu sinceritate, că nu poate promite nimic concetățenilor săi și ca deputat “nu va face nimic”. Sinceritatea vorbitorului cucerește corpul electoral, săturat de minciuni. Exuberanța alegătorilor este imediat confiscată de lichelele politice ale orașului, care îl aplaudă, considerând succesul lui Spirache ca fiind o performanță a șmecheriei lor. Având imaginea corectă a unui viitor social, în care nu-și găseste locul, Necșulescu e dezamăgit. Are sufletul frânt contemplându-i pe cei din jurul său, debordând de fericire cu gândul la avantajele extraordinare ce-i așteaptă. Birlic realizează în film un rol de zile mari! Plecând la București cu trenul, de la fereastra vagonului, Spirache al său are un zâmbet ciudat, care anunță, parcă, o surpriză…
Diverse
Comedie realizata de Gh. Dorin, scenariul, impreuna cu regizorul Jean Georgescu, special pentru cuplul Grigore Vasiliu-Birlic si Alexandru Giugaru. Filmul a fost o satira care a produs un imens scandal in epoca, care s-a lasat cu interzicerea lui Jean Georgescu. "Filmul meu ataca violent moravurile birocratice practicate in unele din institutiile noastre, condamna prin ascutisul satirei pe acei functionari cu raspunderi mari sau mai mici care, cu buna stiinta, tolereaza aceste stari de lucruri, cultivand servilismul, chiulul, necinstea. Actiunea nuvelei are loc intr-un spatiu limitat impropriu pentru desfasurarea unui film. Riscam sa-i dam un caracter static, obositor. Devenea, asadar, necesar sa extindem actiunea, sa introducem cateva scene de aerisire care sa permita actorilor mai multa miscare, sa implice schimbari de decoruri, varietate in compozitia imaginilor." - Jean Georgescu - 1955 (Informatia Bucurestiului)
Temistocle T. Temistocle (Dem Radulescu) și Alecu A. Alecu (Sebastian Papaiani), doi logodnici de profesie, colindă prin țară pentru a escroca femeile dornice să se mărite. În plasa celor doi Don Juani care se prezintă drept persoane respectabile cad numeroase victime de diferite vârste, de la care aceștia reușesc să obțină importante sume de bani în schimbul promisiunilor de căsătorie. "Comedia e un joc al spiritului. Râsul are diverse stadii. Există zâmbetul, exista râsul mai pe-nfundate, există și hohotul, dar, mai presus de orice, în comedie contează satisfacția estetică în fața momentului de artă. Râsul este clipa de paroxism a stării spirituale. De asta cred că trebuie să tratăm comedia ca pe un lucru foarte serios." Dem Radulescu - 1987 (Eva Sârbu - Interviuri uitate II)
Victor, un ziarist incisiv, descoperă o serie de nereguli într-o întreprindere agricolă de stat. Investigațiile temerarului jurnalist vor scoate la iveală potlogăriile comise de către responsabilul unei unități de desfacere a vinului, supranumit Bachus. Deși ajutat de un numâr impresionant de acoliți, Bachus nu-și va putea ascunde la infinit infamul secret...
Condamnat la 10 ani de ocnă, după răscoala din 1907 și după câțiva ani petrecuți pe front, Manolache Preda (Amza Pellea) se întoarce în satul său natal. Soția l-a părăsit și i-a vândut pământul, iar autoritățile îl privesc cu ostilitate, sătenii cu suspiciune și copiii se ascund de el. Pentru a duce o viață normală, Manolache se angajează la boierul Leon (Emmerich Schäffer). Se îndrăgostește de Ruxandra (Ioana Pavelescu), o tânără săracă. Dar când boierul e omorât de doi țărani revoltați, vina cade pe fostul ocnaș. Manolache fuge și se ascunde în munți. Vânat însă fără încetare, este prins și împușcat. Moartea sa încheie tragic destinul unui om nevinovat. Ecranizare dupa romanul "Velerim si Veler Doamne" de Victor Ion Popa. "Osanda pastreaza intr-adevar, acea caracteristica a filmelor lui Sergiu Nicolaescu: nervozitate, dinamism, inlantuirea naratiunii pe pivoti solizi, cu niste salturi dezinvolte intre acestia." - Mircea Alexandrescu - 1976 (Cinema)
